Dezinsectia

     Dezinsectia este actiunea de prevenire sau de combatere a artropodelor vectoare de germeni patogeni sau daunatoare (direct sau indirect).




Metode de dezinsectie:
- Ecologica - consta in amplasarea unor capcane cu suport adeziv, pe care insectele raman imobilizate.
- Chimica - consta in folosirea substantelor insecticide de ingestie si contact pentru combaterea larvelor si a insectelor adulte. Substantele se aplica sub forma de pulberi, pulberi muiabile, solutii, emulsii, aerosoli calzi, aerosoli reci, fumigatii.




Substante utilizate pentru dezinsectie:
- Substantele insecticide folosite, sunt din grupele III si IV de toxicitate, conform Listei produselor pesticide avizate de profilaxia sanitar-umana elaborata de Ministerul Sanatatii.



Frecventa de executie si obligativitatea efectuarii dezinsectiei
     1. In conformitate cu Ordinul nr. 536 din 23.06.1997 aprobarea Normelor de igiena si a recomandarilor privind mediul de viata al populatiei, publicat in Monitorul Oficial nr. 140 din 03.07.1997, stipuleaza la Art. 52, b): "dezinsectia periodica se va face la intervalele prevazute in metodologii, dar nu mai mari de 3 luni; intre operatiunile periodice, se vor aplica proceduri de dezinsectie curente, de intretinere, in functie de prezenta vectorilor ".

     2. Legea nr. 101 din 25 aprilie 2006 serviciului de salubrizare a localitatilor, publicata in Monitorul Oficial nr. 393 din 08 mai 2006, cu modificarile si completarile ulterioare stipuleaza la Art. 2, P-ctul (5) e): "sa aplice masuri privind deratizarea si dezinsectia, stabilite de autoritatea locala si de directia de sanatate publica teritoriala".

     Dezinsectia impotriva insectelor taratoare, precum gandacii, puricii, plosnitele trebuie efectuata pe tot parcursul anului, iar dezinsectia impotriva insectelor zburatoare, cu exceptia daunatorilor de depozit trebuie efectuata incepand cu luna martie si pana in lunile octombrie - noiembrie, in functie de temperatura mediului ambient.




Contraventii in cazul neefectuarii tratamentelor de dezinsectie
     Legea nr. 98 din 1994, republicata in 2008, privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor la normele legale de igiena si sananate publica, republicat in Monitorul Oficial nr. 235 din 24.04.2008, stipuleaza la Art. 32: "Constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 1.000,00 lei la 3.000,00 lei".

     De asemenea legislatia in vigoare mai specifica:
- obligativitatea efectuarii tratamentelor de deratizare si dezinsectie numai cu personal atestat;
- utilizarea numai a produselor avizate de catre Ministerul Sanatatii - Comisia Nationala Pentru Produse Biocide;
- interzicerea aplicarii de tratamente cu produse pesticide din grupele de toxicitate I si II in interioarele unitatilor de orice tip si ale locuintelor.